Reţeta

Nişte români rătăciţi prin ţara domnului Chirac, ştiind că am fost deputat în Adunarea Constituantă şi urmărind cu patriotic interes lucrările Parlamentului României în ultimele zile, pe de o parte mă felicitau pentru pensia mare pe care o voi primi ca fost parlamentar, iar pe de alta mă beşteleau, susţinînd că nu e moral ca bătrînii, foşti membri ai Parlamentului, să aibă parte de pensii mult prea mari în comparaţie cu media naţională. Ori aşa, ori aşa, amicii mă întrebau ce părere am despre tevatura cu pensiile.
Şi cum le spusei lor, nu mă rabdă inima să nu v-o zic şi domniilor voastre.
Cînd simţi că poporul începe să strîmbe din nas şi să se uite cruciş la tine, partid isteţ din Parlament, pui la cale o şmecherie subţire, din care să ieşi în cîştig şi adversarii în pierdere. De pildă, în Statutul parlamentarilor laşi, prefăcîndu-te că totuşi eşti contra, să se introducă nişte prevederi aberante, cum ar fi chestia cu pensiile, ştiind că moşnegii o vor vota, cu gîndul la banii de după demnitate, unii mai dornici de parale o vor vota ca să le fie şi lor bine la bătrîneţe, în sfîrşit că se vor găsi destui păcăliţi sau lacomi care s-o voteze. Zis şi făcut. Dezbateri, scandal, amînări, pertractări, mai dă fine, mai lasă vecine, trec şaisprezece ani, pentru că acest proiect se discută din anul 1990, şi în ziua votului, mare comedie, majoritatea se face că plouă şi legea e votată.
Începe scandalul în presă: huooo! tîlharii, lacomii, paraziţii!!! şi toate celelalte, că şi presa este populată cu destui gazetari naivi sau de-ai noştri.
Noi, cei deştepţi, ştiam cu siguranţă că preşedintele ţării, ca şi Ion Iliescu la vremea lui, va respinge legea asta cu ochi şi cu sprîncene, pentru că nici domnia sa nu vrea să piardă din popularitate (tot ca Ion Iliescu). Asta intră minunat în plan, căci, dacă el ar promulga legea, se duce dracului retingul nostru.
Legea revine în parlament, opoziţia zice că o votează, puterea că nu, dar la vot iese al naibei de bine: se menţine chestia cu pensiile şi legea e votată. Bombă! Ce se petrece domnule? E ţara în pradă? Lumea înjură pe toate canalele; televiziile, naive sau ale noastre, duduie înfierbîntate de se aude la Paris; ziarele ridică tirajul; ce să mai vorbim, vine revoluţia!
Şi atunci venim noi, isteţii, şi cerem imperios, după ce am votat de două ori legea, ca Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă prin care să se scoată din lege articolul cu pensiile. Aţi înţeles şpilul? Bineee!
Lumea strigă „urrra!“, noi, băieţii buni, urcăm în sondaje şi şmecheria ne-a mers de minune.
Pînă cînd? Pînă ce ordonanţa de urgenţă ajunge în Parlament, o trîntim de-i merge colbul, noi ne facem că plouă o zi-două şi apoi din nou cerem, cu simţ civic ridicat şi în gura mare, să se anuleze pensiile. Mai cîştigăm popularitate, se mai apropie anticipatele… Şi tot aşa, ca la moară.
Iată de ce am rîs la şmecheria unora şi la prostia altora, ştiind cu certitudine că povestea cu pensiile parlamentarilor, ca şi cea cu tunelul fără de capăt, este un carnavalesc joc politic dansat pe spinarea credulă a bietului alegător. Că este păcălit mereu începe a fi chiar plicticos! Dar asta e altă gîscă...
Nu vă speriaţi, dragii mei! Nici pensiile nu cresc, nici „rechinii“, nici „crocodilii“ nici „tigrii“, nici „lupii“, de uscat sau de mare, nu intră la apă. Doar plevuşca, aşa, de-n capriţ, de-un pamplezir, ca să aveţi cu ce vă bate capul şi umple timpul liber.
Iar dacă doriţi să ştiţi ce va urma, recitiţi-l pe Caragiale!
P.S. A, uitasem să vă spun esenţialul! Constituţia României prevede că indemnizaţiile şi alte drepturi materiale ale parlamentarilor le stabileşte doar Parlamentul, nimeni altcineva, nici Guvernul, nici Preşedinţia. Acu aţi priceputără cum devine şmecheria cu protestul?