Un autor dramatic entuziasmat de orasul cu prosti

• interviu cu dramaturgul Dinu Grigorescu

La premiera spectacolului „Întîmplări dintr-un oras cu prosti“ de Moshe Ghersenzon, în regia lui Dan Tudor, care a avut loc sîmbătă seara, am fost surprinsi plăcut să constatăm că alături de publicul pietrean s-au aflat si numerosi critici si oameni de teatru importanti. Printre ei, alături de Natalia Stancu, Moshe Yassur sau Grid Modorcea, dramaturgul Dinu Grigorescu, Presedintele Fundatiei „Spirit Românesc Pro Arte“ si Directorul Editurii „Ghepardul“. Frenetic si departe de a-si disimula entuziasmul, Dinu Grigorescu s-a arătat încîntat de ultima productie teatrală pietreană. Cum eram curiosi să-i cunoastem argumentele, l-am abordat imediat după reprezentatie.

Datorii de suflet

Reporter: Stimate domnule Dinu Grigorescu, stiu că de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt vă leagă un trainic eveniment.
Dinu Grigorescu: Mă aflu în sala teatrului din Piatra Neamt exact la douăzeci si trei de ani de la premiera comediei mele „Fluturi de noapte“, prezentată aici în 1984 si care m-a consacrat ca dramaturg. Prin urmare sînt legat sentimental de acest teatru printr-un spectacol formidabil, zic eu, la timpul respectiv.
Rep.: Si cu o bună distributie.
D.G.: Exact! Coca Bloos, Cornel Nicoară, Ion Muscă, Constantin Ghenescu, Paul Chiribută (în paranteză fie zis, e la Paris unde l-am întîlnit acum cîteva zile).
Rep.: Stiu că vreti să împliniti în aceste zile si o datorie de suflet.
D.G.: Da, vreau să mă duc la mormîntul lui Paul Findrihan, un mare secretar literar al teatrului de aici, si să-i aprind o lumînare. L-am iubit, l-am stimat si l-am apreciat si disparitia lui este dureroasă.
Rep.: Am realizat că sînteti un suporter al regizorului Dan Tudor.
D.G.: Am venit la invitatia foarte talentatului actor si nou director al teatrului, Liviu Timus si a prietenului meu, Dan Tudor, pe care îl consider un regizor de primă linie a generatiei sale. I-am văzut pînă acum trei dintre spectacole, la nivel de vîrf. Este vorba de acel Dario Fo de la Teatrul de Comedie, un spectacol care ne-a arătat un regizor cu o fantezie comică debordantă, apoi „Sînziana si Pepelea“, negresit un eveniment al Teatrului National din Bucuresti si acum acest spectacol al teatrului pietrean.

Cum se obtine maxima plenitudine

Rep.: Care, se pare, pe dumneavoastră v-a entuziasmat.
D.G.: Nu cunosteam piesa, dar eram legat afectiv de autor, întrucît eu fac parte din putinii, dacă nu sînt singurul autor român jucat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. Am plecat din sală cu un sentiment de maximă plenitudine. Pentru că este un spectacol construit impecabil, jucat impecabil si care creează caractere impecabile. Un spectacol bine articulat, fiecare scenă avînd dinamism, fără nici un fel de lungimi, cu un limbaj modern de exprimare, care a cucerit spectatorul din prima clipă, intrînd în dialog cu sala si, mai mult, mentinînd acest dialog si această tensiune comică tot timpul, fără a apela la lucruri facile, ieftine... încheindu-se apoteotic.
Rep.: Spectacolul pe textul lui Mimi Brănescu este de o cu totul altă factură.
D.G.: În legătură cu celălalt spectacol, pot să vă spun că am cerut să citesc textul. Este un spectacol de teatru scurt, o piesă într-un act. În ciuda faptului că este intitulat comedie, părerea mea e aceea că spectacolul poate fi considerat o parodie a telenovelei. E făcut, din nou, impecabil de acelasi Dan Tudor, printr-o viziune regizorală inedită, aducînd o masină în scenă, realizînd si planul metafizic cu acel înger pe capotă...
Rep.: Planul acesta e, totodată, moralizator.
D.G.: Asa este. Si apreciez sansa pe care Teatrul Tineretului o acordă tinerilor autori dramatici, asa cum, la vremea mea mi-a acordat-o si mie după ce abia mi se jucase la Bucuresti prima piesă, intitulată „Ciripit de păsărele“.
Rep.: Cum vedeti viitorul actului teatral pietrean?
D.G.: Consider că teatrul din Piatra Neamt are un nou început, sub auspiciile cele mai bune si le urez tuturor celor care muncesc aici să continue această linie, să aducă publicul la teatru, pentru că absolut nimic nu poate înlocui emotia unui spectacol viu.