Laurentiu Dimiscă si arta brută

• artistul plastic Laurentiu Dimiscă expune si pentru publicul pietrean după ce lucrările sale au participat la expozitii în străinătate

Galeriile municipale de artă din Bulevardul Republicii din Piatra Neamt, au găzduit, marti seara, 17 aprilie, vernisajul unei expozitii semnate de tînărul artist plastic pietrean Laurentiu Dimiscă. Un număr însemnat de lucrări, majoritatea de mari dimensiuni, si-au oferit desenul si culorile si publicului pietrean după ce au adăstat mai multă vreme prin vestul Europei unde, după spusele celor informati, s-au bucurat de o excelentă primire. Laurentiu Dimiscă explorează un spatiu artistic care îl individualizează în peisajul plastic nemtean, si care constituie la ora actuală un exercitiu expresiv foarte persuasiv, în ciuda reactiilor puriste ale adeptilor picturii „clasicizate“. Credincios conceptului de artă brută, înrudită în parte cu arta naivă, dar depăsind-o prin insertia accentuată de libertate a expresiei, pictorul s-a integrat treptat în tendintele elocvente ale fenomenului european, căutîndu-si cu osîrdie locul în teritoriul de gen. Născut la Piatra Neamt la 17 ianuarie 1977, Laurentiu Dimiscă a urmat cursurile Liceului de Artă din localitate la clasa profesorului si artistului plastic Grigore Agache. În 2000 obtine licenta în pictură monumentală sub conducerea prof. univ. Victor Ciato, la Academia de Artă si Design din Cluj-Napoca, pentru ca doi ani mai târziu să obtină diploma de master în pictură cu prof. univ. Ioan Sbârciu. Este detinător al Premiului Uniunii Artistilor Plastici din România la Bienala „Lascăr Vorel“ din 2001 si este membru al Filialei Cluj-Napoca a uniunii nationale de creatie.
A expus în mai multe rânduri în galeriile pietrene si, mai cu seamă, la fosta „Vert Galerie“, are deschisă o expozitie la „Art Plaza“, în Republica Dominicană, proprietate a colectionarului pietrean Dan Purcara si a participat la Tîrgul International de Arte Vizuale de la Teatrul National din Bucuresti. Mai demult a expus la Muzeul de artă din Bârlad, la Muzeul de Artă Vizuală din Galati si, vara trecută, la sala de expozitii a Palatului Parlamentului din Bucuresti, bucurându-se de o primire călduroasă si de aprecieri încurajatoare.
De la începutul acestui an a fost preocupat de reprezentarea cît mai elocventă în Belgia, Franta si Italia.
Si dacă în urmă cu cîtiva ani a stârnit interesul publicului francez prin modalitatea de expresie extrem de personală si îndrăzneată, anul acesta a fost deja categorisit ca apartinînd unei tendinte pe care lumea artistică a occidentului o numeste „artă brută“.
Un teoretician avizat al acestui fenomen, Francoise Monnin, defineste în cartea „L'art brut“, apărută la editura pariziană „Scala“ în 1997, principiile fundamentale ale acestui exercitiu de expresie: „Paralel cu arta oficială, fondată pe principiile academice ale Renasterii italiene, o creatie autodidactică există dintotdeauna în Occident. Multă vreme ignorată, ea tinde să fie astăzi recunoscută. Aceste desene, aceste picturi si sculpturi în afara normelor consacrate contrazic definitia operei de artă“.

„Dimiscă este un mare muralist“

O cronologie a artei brute în secolul XX începe cu prima expozitie a lucrărilor bolnavilor psihici la Bethlem Royal Hospital de Londres si continuă cu „Introducerea în psihanaliză“ a lui Sigmund Freud din 1916, „Manifeste du surrealisme“ din 1924, opiniile lui Breton, Paulhan, Ratton, Roche si Tapie din 1949, prima aparitie, în 1964, a „Cahiers de l'Art Brut“, obtinerea, în 1969, gratie eforturilor obstinate ale lui Andre Malraux a clasificării de „monument istoric“ a „Palatului ideal“ de la Hauterives, al lui Joseph-Ferdinand Cheval, deschiderea muzeului „La Fabuloserie“ la Dicy, în 1983, pentru ca în primii patru ani a acestui veac arta brută să intre definitiv în istoria artei occidentale. De bună seamă, această extrem de parcimonioasă selectie, pur informativă, nu este în măsură să redea nici pe departe complexitatea unui fenomen artistic pregnant si care vietuieste, cu sau fără voia noastră, în planul extrem de diversificat al tărîmului plastic. Ei bine, integrarea stilistică a lui Laurentiu Dimiscă, de către critica franceză, în acest domeniu de expresie plastică nu poate fi decît onorantă. În plus, aderarea la această modalitate nu este si nici nu poate fi o alegere voluntară ci o racordare firească a modalitătilor proprii de expresie artistică la o realitate conceptuală deja existentă.
De altfel, Beatrice Bonnamour consemna precedentul eveniment plastic în „Le journal du Roannais, La Tribune - Le Progres“ sub titlul: „Les fleches joyeuses et colorees de Cupidon“. Si tot ea, adăuga: „Productia picturală a lui Laurentiu este naivă si pură. Ea apartine artei brute si celei primitive si are o libertate care se exprimă deplin pe mari spatii murale. Căci Dimiscă este un mare muralist, în stilul lui Diego Rivera, dar cu opinii politice total diferite! Tânărul pictor cunoaste tehnica vitraliului, care transfigurează lumina. Poezia ce transpare din lucrările sale poate părea, la prima vedere, infantilă. Dar reflectia sa plastică se dovedeste a fi foarte profundă. El eliberează spatiile de tăcere pentru a lăsa să respire subiectele si... privitorul“.
În lumea atît de populată, de bogată si de diversificată a artei occidentale, Laurentiu Dimiscă a dovedit că detine toate datele unui artist autentic si extrem de individualizat, cu toate că uneori pot fi găsite puncte de referintă si interferentă cu marii creatori contemporani. Pentru că arta sa, denaturînd severitatea liniilor lui Fernand Leger, are conexiuni pe alocuri cu Didier Triglia, Denis Herbillon sau, mai ales, cu imaginile profane ale lui Mario Chichorro. Iar deschiderea europeană la care accede cu entuziasmul specific vârstei, îl îndreptăteste să spere că teritoriul frenetic al artei europene îi va oferi locul pe care îl merită. Poate...