COMORILE LUI SADOVEANU, LA VOIA DOMNULUI

• Casa Memorială „Visarion Puiu“ si Muzeul „Mihail Sadoveanu“, de lîngă Mănăstirea Neamt, unde sînt adăpostite lucruri de o inestimabilă valoare, nu are un sistem de pază pe măsură • reporterii „Monitorul“ s-au plimbat nestingheriti prin muzeu fără a fi deranjati de cineva • custodele, părintele Mihail, afirmă că imobilul este păzit pe timp de noapte • de un călugăr, pentru că nu este nici măcar o banală alarmă • cu prilejul „raidului“ reportericesc, am reusit să deslusim si un mister ce plana asupra sabiei de samurai a lui Sadoveanu • obiectul aflat la muzeul de lîngă Schitul Vovidenia nu este cel primit de scriitor de la generalul Eremia Grigorescu, ci o sabie dăruită, se pare, de un demnitar chinez •

Sute de obiecte de o valoare inestimabilă pot fi sustrase fără eforturi prea mari din incinta Casei Memoriale „Visarion Puiu“ (fost mitropolit al Bucovinei si apoi al Transnistriei) si Muzeului „Mihail Sadoveanu“, care se află în imediata apropierea a Mănăstirii Neamt. Aceasta a fost concluzia reporterilor de la „Monitorul“ care au vizitat recent imobilul străjuit de Schitul Vovidenia, efectuînd o documentare jurnalistică plecînd de la un zvon conform căruia o sabie de samurai primită de scriitor în dar nu ar fi cea originală. Ziaristii, singurii vizitatori de altfel la acea oră, au pătruns în incinta clădirii fără să fie deranjati de nimeni si de nimic. Timp de aproximativ 20-25 de minute, ne-am plimbat nestingheriti prin muzeu, admirînd obiectele memoriale ce au apartinut cîndva marelui scriitor Mihail Sadoveanu sau mitropolitului Visarion Puiu. Este vorba de picturi ce reprezintă portretele părintilor, un portret si bust ale scriitorului, icoane din secolul al XVIII-lea, mobilier vechi, un sah de fildes, un pian, obiecte de vînătoare si pescuit si mai multe cărti - editii princeps si volume de documente istorice de la 1.500. Ei bine, toată această adevărată comoară, cu o valoare greu de stabilit, beneficiază de o pază precară. Trebuie spus că scriitorul a locuit în clădirea actualului muzeu în perioada 1944-1961, fiind resedinta sa de vară. Clădirea a fost construită în 1937 de către mitropolitul Visarion Puiu, cu destinatia de palat arhieresc. Imobilul a devenit casă de oaspeti, iar în anul 1944 a fost pusă la dispozitia scriitorului Mihail Sadoveanu căruia i-a fost cedată spre folosintă pe viată în anul 1949. Nederanjati, hotii ar fi putut să sustragă o parte din aceste bunuri fără să le stea cineva în cale. Reporterii de la „Monitorul“ au avut timp suficient să facă poze cu pălăria lui Mihail Sadoveanu, să cînte la pian sau să admire în voie renumita sabie de samurai, asupra căreia planează un mister pe care în cele din urmă am reusit să-l dezlegăm. Toate aceste lucruri le-am făcut acompaniati de melodia soneriei, blocate între timp de insistenta cu care am sunat pentru a ne întîmpina cineva.

Sabie ruginită
Într-un tîrziu si-a făcut aparitia si părintele Mihail, de la Schitul Vovidenia, cel care are în grijă Muzeul Sadoveanu. Cînd i-am spus că am fi putut sustrage în liniste obiecte de patrimoniu, părintele a ridicat din umeri. „Cred că în această vară vom monta un sistem de supraveghere video. Pînă atunci ne descurcăm cum putem. Noaptea, de casă are grijă un paznic, iar ziua ne aflăm noi aici. Acum eram în apropiere pentru că am avut probleme de la o furtună care a smuls copaci din grădină. Pînă acum nu au fost probleme, iar eu am grijă de această casă din anul 1996“, a declarat părintele Mihail. Extrem de amabil si cu vaste cunostinte atît despre mitropolitul Visarion, cît si despre Sadoveanu, acesta ne-a făcut o scurtă descriere a obiectelor memoriale, pe fondul muzical al Baladei lui Ciprian Porumbescu. I-am solicitat părintelui să ne arate sabia de samurai, despre care se spune că are o valoare inestimabilă, ea fiind primită de Sadoveanu de la generalul Eremia Grigorescu, drept recunostintă pentru cronicile de război semnate de scriitor. Binevoitor, părintele Mihail a luat catalogul cu obiectele de inventar si ne-a condus la locul în care se afla sabia. Curiosi, am asteptat cu sufletul la gură ca părintele să o scoată din vitrină. Cînd i-am scos teaca, am constatat că sabia este plină de rugină, iar mînerul se misca puternic. Cum noi detineam informatii că ar fi ceva în neregulă cu „arma“ respectivă, l-am întrebat pe părinte dacă obiectul respectiv este acelasi cu cel primit de marele scriitor de la generalul Grigorescu. A negat, spunînd că este altă sabie. „Există o legendă privind această sabie. Într-adevăr, Mihai Sadoveanu a primit o sabie de samurai autentică, însă nu este aceasta de la muzeu. Ceea ce avem noi este una primită de scriitorul Mihail Sadoveanu de la un demnitar chinez“, a spus părintele Mihail.

„Sper să nu crăp pînă apuc să trag de capătul streangului cu care să ridic pe rînd nemernicii care au distrus tot ce-i simbol si valoare“

Tot lîngă Mănăstirea Neamt, sub poala pădurii de la Zimbrărie, într-o modestă căsută construită cu mîna lui, trăieste departe de lumea dezlăntuită fostul muzeograf de la casa lui Sadoveanu. Acolo s-a retras după evacuarea muzeului, să-si ostoiască rănile trupului, dar mai ales pe cele sufletesti. Orice întîlnire cu un om de asemenea cultură, curătenie sufletească si dragoste de neam te duce cu gîndul că poate mai avem o sansă, că poate nu-i totul pierdut în tara asta dacă pe ici, pe colo, mai există români adevărati...

Reporter: Domnule profesor, Ion Babătă, ca fost staroste al muzeului Sadoveanu ne puteti lămuri despre „marea taină“ a sabiei de samurai primite în dar de maestru... Asta pentru că circulă tot felul de legende...

Ioan Babătă: Faci dumneata ce faci si-mi răscolesti mereu amintiri dureroase. Cum reusesc să uit cîte ceva, numai ce apari si-mi bagi „sula-n coaste“. Dar n-am ce face, strîng din dinti, îti trag - în gînd - cîteva „nasteri îndesate“ si-ti fac voia, fiindcă m-ai ajutat la mare necaz si cu muzeul si cu pescuitul si cu slujba.
Rep.: Cît despre sabie...
I.B.: Cît despre sabia de samurai, pot spune că facea parte din cele 36 de obiecte cu valoare inestimabilă pe care le detinea Muzeul „Sadoveanu“. Trebuie să precizez că, dintre toate casele memoriale din tară, casa de lîngă Schitul Vovidenia - respectiv muzeul - era cea mai bogată, avînd în custodie 2.372 de obiecte. Si asta, deoarece, după 1990, cînd toti tîmpitii îl înjurau pe Sadoveanu si voiau să scape de „greaua mostenire“ a trecutului, eu achizitionam obiecte la preturi destul de mici fată de valoarea lor propriu-zisă. De asemenea, începînd din 1994, Muzeul Literaturii Române, impresionat de îndîrjirea mea în apărarea muzeului, mi-a dat si mi-a achizitionat tot ceea ce le-am cerut. Le-am luat înapoi (în schimb) după evacuarea mea silită de acolo, în 1997, inclusiv tot ce a intrat în inventar după 1994, cînd am schimbat administratia la Bucuresti, întrucît toti mîncăii, betivanii, „dizidentii“ si retortionarii nemteni se năpustiseră asupră-mi din ordinul mitropolitului si a cuibului de viespi si trîntori din Ministerul Inculturii.
Rep.: Sabia era deosebită...
I.B.: Se pare că sabia aceea e o raritate, fiind din primele zeci de asemenea săbii de samurai făcute de un singur clan care detinea secretul lor. Apoi „manufactura“ săbiilor s-a extins în Japonia, apărînd săbiile mari, de luptă, cele de sepuku, de harakiri etc. În descrierea acestui valoros obiect muzeal trebuie să precizez că sînt amănunte destul de semnificative care mi s-au sters din minte. A fost desfăcută o singură dată si nu de mine, ci de către un specialist în materie, de la British Museum. M-am codit mult pînă să-l las să umble la ea (avea delegatie semnată de Andrei Plesu), căci trebuia rupt sigiliul de mătase ce nu permitea în ruptul capului să fie scos mînerul, unde se află toate datele de identificare. Eu, la vremea aceea, adunasem multe informatii despre săbiile de samurai (apăruse pe-atunci „Shogun“, care a mai clarificat din taine) si le tot trăncăneam prin fata grupurilor de vizitatori, fudulindu-mă nevoie-mare cu vestitul obiect. Si nu-i nici o poveste în ceea ce priveste o sabie de samurai dată de către împăratul Japoniei generalului Ieremia Grigorescu - eroul de la Mărăsesti, ca urmare a răsunetului acelei bătălii. În acea perioadă (1917), Sadoveanu era corespondent de război si tinea un fel de „conferinte“ pe front, îmbărbătînd ostasii. Auzindu-l, Ieremia Grigorescu - impresionat de discursul lui Sadoveanu cu privire la Mărăsesti - îi înmînează, în mod solemn, sabia de samurai dată de Împăratul Japoniei Yoshihito.

„Muzeul a fost «atacat» de echipe de spărgători, executori, sumedenie de culturnici tuciurii si de stergători de rahat“

Rep.: Înteleg că era o adevărată operă de artă...
I.B.- Fără îndoială! Sabia a iesit din mîna primilor mari mesteri de săbii. E făcută din patru foi de otel, care se bat manual, una peste alta, pînă la unirea moleculară. Se fierăstruieste fata si treimea din spatele acelei lame si se adaugă o a cincea lamă, tot zimtată (fie răstruită) care se îmbină cu cea anterioară. Se fixează apoi a sasea lamă, care se nituieste cu precedenta, formînd spata sabiei si partea din mîner, nituindu-se în fata acestuia, cu celălalt capăt al lamei cu numărul cinci. După ce se bate la filigran, pentru îmbinarea perfectă a ultimelor două lame care înconjoară de fapt lama de bază, formată din unirea celor patru foi. Se lustruieste, după care urmează călirea la foc de paie, aceasta durînd trei, cinci sau sapte zile. Un asemenea instrument, astfel conceput si construit, nu poate fi rupt.
Rep.: Si la Muzeul Sadoveanu, sabia expusă are un mîner superb...
I.B.: Fixarea mînerului e o inovatie de geniu. Practic, lama se îmbină cu mînerul printr-un singur cui tronconic din aur care intră într-o nisă aurită. Garda e încrustată cu semne heraldice tot din aur, marcînd dinastia respectivă. Mînerul e învelit cu o piele rară, bătută cu pietre pretioase. Teaca, de asemenea, e făcută din fîsii întrepătrunse de lemn, deosebit de valoros, mestesugit îmbinată si prinsă cu un snur de mătase forte rezistent. Pentru întretinerea unui asemenea obiect este necesară o anume cunoastere. Anual, sabia trebuie stearsă cu o pîslă si dată cu un săpun special, fără ca acea parte de otel să fie atinsă cu mîna.
Rep.: Multe bătăi de cap v-a adus Muzeul Sadoveanu.
I.B.: Primul taifun asupra muzeului s-a datorat tocmai acestei săbii. Acelasi delegat de la British Museum - după ce i-a luat datele de identificare (în primăvara lui 1990) - a venit toamna, cu o împuternicire de la răpănosii ministerului (condusi de Andrei Plesu), ca să o ia pentru cercetări la Muzeul National de Istorie a României. Nu le-am dat-o, ba, din contră, am făcut destul de urît la ei.
Rep.: Despre soarta sabiei în prezent, n-are rost să vă mai întreb...
I.B.: Nu mai stiu de soarta sabiei, cum nu mai stiu de soarta multor obiecte, cum nu mai stim nimic de soarta altor mii de obiecte din patrimoniul national. Muzeul a fost „atacat“ de zeci de politisti, echipa de spărgători, executori judecătoresti, sumedenie de culturnici tuciurii din capitala patriei (scursuri de hoarde cumane) si vreo două sute de vite (someri, cu totii, astăzi) sau, în cel mai bun caz, stergători de rahat pe aiurea.
Rep.: Muzeul a fost viata dumneavoastră, dar era cît pe ce să însemne si sfîrsitul. Apărarea lui în interes public v-a costat nu numai bani măcinati prin interminabile drumuri si procese, nu numai sănătatea subrezită pînă în rărunchi, nu numai mari probleme familiale. Această luptă cu morile de vînt v-a adus nu numai titulatura de „Don Quijotte de la Neamt“, ci si un imens dezgust pentru mai marii culturii...
I.B.: Drept să-ti spun, dragă prietene, după evacuare m-am trezit ani în sir îngrijind încă valori alături de care am trăit cei mai însemnati si mai frumosi ani ai mei. Astăzi, însă, mă simt extrem de linistit, văzînd cum răul se macină pe sine si sper să nu crap pînă apuc să trag de capătul streangului cu care să ridic pe rînd nemernicii care au distrus tot ce-i simbol si valoare. Căci slăbiciunea unui popor nu stă în forta dusmanilor săi, ci în propria lui nemernicie...
Plec de la „coliba“ maestrului către casă, mi-e sufletul greu ca de fiecare dată cînd amărăciunile domnului profesor revin si mă coplesesc si pe mine. Mă gîndesc că nimic nu-i întîmplător pe lumea asta, apropo de povestea sabiei, pentru că domnul profesor Ion Babătă a crezut toată viata si crede cu toată fiinta în Codul Bushido. În Onoare, pentru cei care nu stiu.

Sabia de samurai se află la Muzeul Militar din Bucuresti

Misterul ce planează asupra sabiei de samurai ne-a împins să căutăm cu atentie informatii privind soarta acestui obiect de valoare. Iar datele nu au întîrziat să apară. Astfel, într-o biografie a generalului Eremia Grigorescu se face referire la pretioasa bijuterie japoneză care, în acest moment, se află la Muzeul Militar din Bucuresti. „Artilerist si patriot, în anul de foc 1917, Generalul Eremia Grigorescu a pus mai presus de toate onoarea ostirii române si gîndul de a-si salva tara. Născut la 28 noiembrie 1863, în Golăsei, lîngă Tîrgu Bujor, judetul Gorj, generalul Eremia Grigorescu încă de tînăr a fost atras de cariera militară, căreia din 1882 i se dedică cu trup si suflet, urcînd treaptă cu treaptă, pînă la aceea de general. În Primul Război Mondial, la Mărăsesti, i se dă pe mînă comanda trupelor, intrînd în istoria românilor ca nemuritor. Deviza sa «Pe aici nu se trece!» l-a dus pe generalul german Mackensen la dezastru. Putini stiu însă faptul că artizanul bătăliilor de atunci s-a bucurat de cea mai înaltă apreciere a Împăratului Japoniei. Acesta i-a trimis o solie din partea nebiruitilor fii ai Soarelui, rugîndu-l să primească în dar sabia imperială a Japoniei, cu emotionanta dedicatie: «Voi sunteti aceia care scrieti istoria tării»... După moartea prematură a marelui erou, sabia imperială si cea de serviciu a generalului Eremia Grigorescu au fost încredintate de către sotia acestuia scriitorului Mihail Sadoveanu, care nutrea o mare admiratie fată de general. După moartea lui Sadoveanu, în noiembrie 1961, Valeria Sadoveanu înapoiază cele două arme fiului generalului, Dan Eremia, care la cîteva zile după aceasta le donează Muzeului Militar Central“, se arată în biografia generalului Grigorescu.
L-am contactat din nou pe Ion Babătă, după ce am vizitat muzeul Mihail Sadoveanu si i-am povestit impresiile noastre si cele constatate. „Dacă sabia era ruginită, înseamnă că nu au îngrijit-o. Nu cred că s-au ocupat asa cum trebuie de acele obiecte si cu sigurantă nu mai este acolo tot ce am achizitionat eu. Dacă mînerul se miscă, înseamnă că au umblat la ea. Acea sabie nu avea voie să fie ruginită. Este o valoare, cum valori sînt si pianul, tablourile, dintre care unul de Grigorescu si bustul lui Sadoveanu si editiile princeps, si asa mai departe“, a declarat Ioan Babătă.